Gură de oxigen luată cu ajutorul tinerilor! CSM București a învins la limită Poli Timișoara, după un joc în care a suferit mai bine de o repriză

Redactor:
Marius Hutu
Gură de oxigen luată cu ajutorul tinerilor! CSM București a învins la limită Poli Timișoara, după un joc în care a suferit mai bine de o repriză
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a câștigat dramatic în etapa a 9-a a Ligii Naționale de handbal masculin, în derby-ul etapei cu Politehnica Timișoara, scor 20-19. În urma acestui succes, clubul din Capitală a revenit pe un loc de play-off.

Duelul reprezentatelor României în Cupa EHF (una a fost deja eliminată – CSM București, alta s-a calificat în turul 3 – Poli Timișoara) a aparținut apărărilor, drept dovadă fiind și golurile puține marcate în cele 60 de minute.

Gazdele au început foarte bine, cu 5-1 (min. 8), dar s-au stins la fel de repede, grație multiplelor greșeli făcute în atac, astfel că în minutul 17 s-a restabilit egalitatea, 7-7. Timișoara a fost echipa care a venit din urmă și care a preluat și controlul partidei. În minutul 22, Poli a preluat conducerea la 9-8 și nu a mai cedat-o până în minutul 59, când gazdele au și stabilit scorul final, 20-19.

CSM București a avut mai multe ocazii de a reveni, dar nu a speculat niciun moment favorabil, nici măcar pe cele în superioritate numerică. Rămasă și fără Humet, din cauza unei accidentări, linia de 9 metri a CSM a arătat mai modest ca niciodată în ultima vreme, Saurina, Bernatonis și Aslanian având toți procentaje sub 50%. Adică au marcat împreună 4 goluri din acțiune din 15 aruncări.

Până la urmă, revenirea CSMB a fost „dictată” din poartă, de Ionuț Iancu. În minutul 47, la scorul de 15-17, goalkeeper-ul echipei naționale a avut o dublă paradă, la o aruncare de la 7 metri, care a produs un oarecare declic.

Zvonko Sundovski a fost și el inspirat pe final și a mizat pe „aripa” tânără, cea care avea să și decidă partida. Șomlea a egalat la 18-18, Bogdan Mănescu (19 ani) a marcat un gol important pentru 19-19, Adrian Rotaru și-a adus echipa în avantaj la 20-19 în minutul 59, iar peste toți a fost Ionuț Iancu, portarul care a blocat un 7 metri în minutul 59 și a avut o intervenție și la ultima aruncare a lui Poli în minutul 60.

Ar mai fi de remarcat faptul că Poli Timișoara a cerut aruncare de la 7 metri în ultima secundă a jocului, conform noului regulament în vigoare, dar clujenii Barbu și Badiu au considerat că nu a fost cazul.

CSM București – Poli Timișoara 20-19 (10-12)

Saurina 5, Georgieski 4, Novanc 3, Șomlea 3, Bernatonis 2, Rotaru 1, Aslanian 1, Mănescu 1 / Milosesiv 4, Marjanovic 4, Fenici 4, Simovic 4, Lazarov 2, Pejovic 1

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×